Cetatea Suceava (Cetatea de Scaun a Sucevei) este situata pe un platou inalt, in partea de est a orasului, restaurata in ultimii ani, este o ctitorie a voievodului Petru I Musat, mentionata pentru prima oara intr-un document din anul 1388; construita din piatra, a fost intarita ulterior de Stefan cel Mare cu ziduri de peste 10 m si o grosime de aproape 4 m.
La 1 mai 1600 ostasii lui Mihai Viteazul au intrat fara lupta in Cetatea Suceava, incheind astfel actul I al unirii celor 3 tari romanesti.
Sistemul de fortificatii construit in Moldova la sfarsitul secolului al XlV-lea, in momentul aparitiei pericolului otoman, cuprindea, in scopuri de aparare, intarituri de pamant si lemn, dispuse in jurul unor asezari, puncte fortificate aflate in centrul unor localitati sau pe principalele artere de legatura dintre acestea (fortificatii ale curtilor domnesti si manastiresti, precum si cetati de importanta strategica, situate fie la hotare, pe linia Nistrului, fie in interior in zona apropiata, subcarpatica).Intre aceste intarituri, Cetatea Suceava, una dintre cele mai cunoscute pana in prezent, s-a bucurat de faima deosebita de-a lungul timpului. Identificandu-se cu gloria militara si cu idealul de independenta, Cetatea de Scaun a Sucevei a avut o istorie nu numai bogata in evenimente si fapte de lupta, ci a insemnat adesea si principalul element de rezistenta al intregii Moldove impotriva celor ce doreau sa o supuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu